Alicia banit pierdere în greutate,

Mănîndu-şi porcii-n turmă zgomotoasă Spre cocini. Cu de-a sila îi duceau. Căci ghiftuiţii tot mai grohăiau. Rămăşiţele acestei alicia banit pierdere în greutate întinse pot fi văzute şi astăzi în împrejurimile castelelor din Wentworth şi din Warncliffe Park, precum şi în apropiere de Rotherham. Aceştia fuseseră între timp împilaţi de tot felul de despoţi locali. Starea micii nobilimi, sau a franklin-ilor, cum li se mai zicea acestor oameni care, în virtutea legilor şi a spiritului constituţiei engleze, aveau dreptul să se socoată neatîrnaţi faţă de despoţii feudali, ajunsese neobişnuit de jalnică pe vremea aceea.

Dacă, aşa cum se întîmpla îndeobşte, se puneau cumva sub ocrotirea vreunuia dintre regii mărunţi din împrejurimi, dacă se învoiau să-i slujească în vreun fel palatul, sau dacă se legaju prin tratate de alianţă şi apărare mutuală să-l sprijine în acţiunile sale, atunci se puteau într-adevăr bucura de o linişte vremelnică, jertfindu-i însă acea neatîrnare care era atît de scumpă fiecărei inimi engleze şi expunîndu-se primejdiei sigure de a fi siliţi să ia parte la orice aventură, fie ea cît de îndrăzneaţă, pe care ambiţia i-ar fi dictat-o ocrotitorului lor.

Kaplan Manual de Psihiatrie Clinica

Pe de altă parte, atît de puternice şi de numeroase erau mijloacele de prigoană şi asuprire aflate la îndemîna marilor baroni, încît aceştia nu duceau niciodată lipsă de pretextul şi rareori de voinţa de a hărţui şi prigoni, uneori pînă la nimicire, pe oricare din vecinii lor mai puţini puternici care ar fi încercat să se smulgă de sub oblăduirea lor, bizuindu-se, pentru a se apăra la vreme de primejdii, pe propria lor purtare paşnică şi pe legiuirile ţării.

Patru generaţii nu fuseseră de ajuns pentru a amesteca sîngele învrăjbit al normanzilor şi al anglo- saxonilor şi nici pentru a uni, printr-un grai comun şi prin aceleaşi interese, două seminţii duşmane, dintre care una mai încerca şi acum mîndria triumfului, în vreme ce cealaltă gemea sub umilinţele înfrîngerii.

  1. Puteți pierde în greutate de la pushups
  2. Ciprian Voicilă - Maturii străzii. 15 biografii fără domiciliu

În urma bătăliei de la Hastings puterea încăpuse întreagă pe mîinile nobilimii normande şi precum ne încredinţează hrisoavele, mîinile acestea n-au fost cîtuşi de puţin cumpătate în folosirea ei. Întreaga seminţie a principilor şi a nobililor saxoni — fără excepţii, sau cu prea puţine — a fost stîrpită sau dezmoştenită, iar numărul celor cărora li s-a mai îngăduit să aibă pămînt în ţara strămoşilor lor, fie chiar ca proprietari de rangul al doilea sau de un rang şi mai mic, era de asemenea foarte neînsemnat.

Politica regilor a urmărit vreme îndelungată să slăbească, prin toate mijloacele, legale sau ilegale, puterea acelei părţi a populaţiei care era socotită, pe bună dreptate, purtătoarea alicia banit pierdere în greutate mai înverşunate simţăminte de ură împotriva învingătorului. Toţi monarhii de viţă normandă arătau cea mai făţişă părtinire supuşilor normanzi; legile asupra vînatului şi multe altele, deopotrivă de străine de spiritul mult mai blînd şi mai liber al legiuirilor saxone, fuseseră atîrnate de grumajii locuitorilor înrobiţi, anume parcă pentru a spori greutatea lanţurilor feudale ce-i împovărau.

Singura limbă folosită la curte, ca şi în castelele marilor seniori, unde erau maimuţărite pompa şi ceremonialul curţii, era franco-normanda.

vreau sa slabesc repede 10 kg papaya enzyme vă ajută să pierdeți în greutate

La judecăţi, dezbaterile şi hotărîrile erau rostite în aceeaşi limbă. Pe scurt, franceza era graiul onoarei, al cavalerismului şi chiar al justiţiei, în vreme ce anglo-saxona, mult mai bărbătească şi mai grăitoare, era lăsată pe seama ţăranilor şi a slugilor, care nu cunoşteau altă limbă.

Cu toate acestea, relaţiile pe care cei ce stăpîneau pămîntul erau nevoiţi să le aibă cu fiinţele de rînd şi asuprite care-l lucrau au dus, treptat, la formarea unui dialect, amestec de franceză şi anglo-saxonă, în care se puteau înţelege unii pe alţii. Din această nevoie s-a născut cu încetul limba engleză de astăzi, în ţesătura căreia graiul învingătorilor şi cel al învinşilor s-au împletit atît de armonios şi care, de atunci încoace, s-a îmbogăţit atît de mult prin împrumuturile făcute din limbile clasice şi din cele vorbite de popoarele din sudul Europei.

Soarele scăpata deasupra unuia din luminişurile înverzite ale pădurii despre care am pomenit la începutul acestui capitol. Sute de stejari alicia banit pierdere în greutate, cu coroane mari şi trunchiuri în desate, care fuseseră, poate, martori ai marşului triumfal al legiunilor romane, îşi întindeau braţele noduroase deasupra covorului gros al unei încîntătoare pajişti; ici-colo ei îşi împleteau atît de strîns ramurile cu cele ale fagilor şi ale altor copaci, încît nu lăsau să treacă prin ele razele piezişe ale asfinţitului; în alte părţi creşteau răzleţiţi, alcătuind acele cărări lungi în păienjenişul cărora ochiului îi place să rătăcească, în vreme ce închipuirea vede în ele un drum către privelişti şi mai sălbatice de singurătate silhuie.

Ici-colo, razele purpurii ale soarelui aruncau o lumină zdrenţuită şi palidă, ce se agăţa de crengile ciuntite şi de trunchiurile năpădite de muşchi ale copacilor, sau smulgeau fîşii strălucitoare pajiştilor către care-şi croiau drum.

Şapte dintre ei se înălţau către cer, iar ceilalţi fuseseră smulşi din locurile lor, pesemne datorită zelului vreunui proaspăt convertit la creştinism şi zăceau acum unii răsturnaţi lîngă vechea lor groapă, alţii pe povîrnişul deluşorului.

Un singur bolovan se prăvălise pînă jos şi zăgăzuind apa unui pîrîiaş care şerpuia domol la poalele dealului, dădea, prin stavila ce-i punea în cale, un glas şopotitor pîrîiaşului, altminteri paşnic şi tăcut. Această privelişte era întregită de două făpturi omeneşti, părtaşe prin îmbrăcămintea şi înfăţişarea lor la sălbăticia proprie pădurilor din părţile apusene ale ţinutului York în acele vremi îndepărtate. Cel mai vîrstnic dintre ei era cumplit la înfăţişare, aproape fioros. Îmbrăcămintea pe care o purta era neînchipuit de simplă: un fel de suman cu mîneci, strîns pe trup şi croit din pielea unei jivine, argăsită cu blană cu tot, dar care se rosese în atîtea locuri, încît cu greu mai puteai desluşi din smocurile rămase cărei sălbăticiuni îi aparţinuse.

Straiul acesta primitiv îi acoperea trupul de la gît pînă la genunchi şi ţinea loc de orice altă îmbrăcăminte; avea o singură deschizătură, la gît, nu mai mare decît scăfîrlia, ceea ce însemna că omul şi-o îmbrăca trecîndu-şi-o peste cap şi peste umeri, cum se îmbracă în zilele noastre o cămaşă, sau, în vechime, o armură. Un soi de sandale, legate cu nişte cureluşe din piele de mistreţ, îi pierdere în greutate newscomau tălpile, iar picioarele pînă deasupra pulpelor îi erau înfăşurate în fîşii de piele subţire; genunchii însă erau goi, ca la muntenii din Scoţia.

Pentru ca sumanul să-i fie şi mai lipit de trup şi-l încinsese la mijloc cu un brîu lat de piele, încheiat cu o copcă de aramă; alicia banit pierdere în greutate o parte a brîului atîrna un fel de traistă, iar de cealaltă, un corn de berbec, cu o despicătură prin care se putea sufla. În acelaşi brîu era înfipt unul din acele cuţite lungi, late şi ascuţite, cu două tăişuri şi cu mînerul din corn de cerb, pe care le meştereau oamenii de prin partea locului şi care erau cunoscute încă pe vremea aceea sub numele de "cuţite de Sheffield".

polbul de sus pentru pierderea în greutate dj pierdere în greutate

Omul era în capul gol, ocrotit doar de părul lui des, ale cărui plete încîlcite şi pîrlite de soare aveau nuanţa de un roşu-închis a ruginii, spre deosebire de barba ce-i acoperea obrajii şi care era mai degrabă galbenă sau chihlimbarie. Mai rămîne o parte a îmbrăcămintei omului pe care totuşi e cu neputinţă s-o trecem cu vederea; un belciug de aramă, asemănător cu o zgardă, dar fără nici o deschizătură, turnat parcă pe gîtul omului şi îndeajuns de larg ca să nu-l împiedice să răsufle, dar destul de strîns ca să nu poată fi scos decît cu ajutorul unei pile.

Pe această zgardă bizară era gravată, cu litere saxone, următoarea inscripţie: "Gurth, feciorul lui Beowulph, este robul din născare al lui Cedric de Rotherwood".

Alături de porcar, căci aceasta era îndeletnicirea lui Gurth, şedea pe unul din monumentele prăbuşite ale druizilor un om care părea să fie cu vreo zece ani mai tînăr ca el şi a cărui îmbrăcăminte, deşi se asemăna la croială cu aceea a tovarăşului său, era făcută din materiale mai bune şi avea o înfăţişare şi mai ciudată.

Metoda farfuriei - pierdere în greutate fără dietă, meniuri pentru 7 zile

Jiletca pe care o purta fusese vopsită în purpuriu strălucitor şi cineva încercase pesemne să zugrăvească pe ea nişte podoabe fistichii, în fel de fel de culori. În afară de jiletcă, mai purta un soi de mantie scurtă, care abia-i ajungea pînă la jumătatea coapsei şi deşi croită dintr-un postav roşu învîrstat cu galben, era destul de soioasă.

peroxidul de hidrogen și povestiri de scădere în greutate modalități de a arde grăsimea în somn

Şi-o putea trece lesne de pe un umăr pe celălalt sau la o adică să şi-o înfăşoare alicia banit pierdere în greutate trup, fiind pe cît de scurtă, pe atît de largă, încît părea din pricina asta un veşmînt neobişnuit de ciudat. Era încălţat cu acelaşi fel de sandale ca şi pierde grăsimea bumată într o săptămână său, dar picioarele nu-i erau înfăşurate în fîşii de piele, ci în nişte obiele, una roşie, iar cealaltă galbenă.

Pe cap purta o tichie, alicia banit pierdere în greutate care atîrnau o sumedenie de zurgălăi, cam de mărimea celor prinşi la gîtul şoimilor şi care sunau cînd îşi întorcea capul într-o parte sau alta; şi cum rareori i se întîmpla să stea locului mai mult de cîteva clipe, clinchetul acesta era aproape neîntrerupt.

Tichia era tivită cu o fîşie aspră de piele, zimţată în partea de sus ca o coroniţă, de sub care răzbătea un săculeţ lung, ce-i cădea pe umăr întocmai ca o bonetă de noapte demodată, ca o pungă, sau ca o chivără de husar.

De această parte a tichiei erau atîrnaţi zur gălăii, care, laolaltă cu forma tichiei şi cu expresia pe jumătate năucă, pe jumătate şireată a feţei sale, arătau îndeajuns de limpede că omul făcea parte din breasla măscăricilor sau bufonilor crescuţi în casele celor cu dare de mînă, în scopul de a alunga plictisul ceasurilor de lîncezeală pe care aceştia erau siliţi să le petreacă între patru pereţi.

Ca şi tovarăşul său, purta la brîu o traistă, dar n-avea nici corn, nici cuţit, fiind pesemne socotit că unuia din tagma lui ar fi fost primejdios să i se încredinţeze unelte ascuţite.

În loc de asemenea obiecte, era înzestrat cu o sabie de lemn, leit cu acele spade cu care arlechinii îşi săvîrşesc minunile de vitejie pe scenele teatrelor din zilele noastre. Înfăţişarea acestor doi oameni nu era mai puţin bizară decît îmbrăcămintea şi ţinuta lor. Robul avea o mutră posomorîtă şi jalnică, stătea încovoiat, cu privirea plină de o adîncă deznădejde, care ar fi putut trece drept apatie dacă focul ce scapără din cînd în cînd în ochii lui înroşiţi n-ar fi arătat că acolo, sub spuza mohorelii, mocnea dorul de răzbunare al unui om care-şi dădea seama, că-i asuprit.

Pe de altă parte, înfăţişarea lui Wamba vădea, ca la mai toţi oamenii din breasla lui, un fel de curiozitate distrată şi un neastîmpăr ce nu-i îngăduia nici o clipă de răgaz; în acelaşi timp se vedea că era cît se poate de mîndru de starea lui şi de întreaga sa înfăţişare.

Convorbirea dintre aceşti doi oameni avea loc în anglo-saxonă, limbă care, după cum am mai arătat, era vorbită îndeobşte de clasele de jos, cu excepţia soldaţilor normanzi şi a slugilor marilor seniori feudali. Dacă însă am reda convorbirea lor în original, mai mult ca sigur că cititorul de astăzi n-ar pricepe mare lucru, aşa încît, spre a fi mai limpede, ne îngăduim a-i pune la îndemînă următoarea tălmăcire: — Blestemul sfîntului Withold cadă asupra porcilor ăstora afurisiţi!

Aceasta, răspunzînd la chemarea lui cu sunete la fel de melodioase, nu se grăbi totuşi să lase baltă belşugul de ghindă şi jir cu care se ospăta şi nici să părăsească malurile mlăştinoase ale pîrîiaşului, unde o parte din porci, pe jumătate îngropaţi în noroi, zăceau în tihnă, cu totul nepăsători la glasul paznicului lor.

Să nu-mi spui mie pe nume dacă lupul cu două picioare n-o să înhaţe pînă seara niscaiva dintre ei. Hai, Fangs, vino- ncoace, Fangs! Smulge-i-ar Diavolul colţii! Blestemat fie pădurarul care taie ghearele din faţă ale cîinilor noştri, de-i face neputincioşi! Ascultă, Wamba, dacă ai sînge de om în vine, scoală-te şi dă-mi o mînă de ajutor; du-te în partea ailaltă a dealului; de-acolo îi poţi mîna lesne, ca pe nişte mieluşei nevinovaţi, fiindcă au alicia banit pierdere în greutate aibă vîntul în faţă.

Mi-am întrebat picioarele ce părere au şi mi-au răspuns amîndouă că dacă mi-aş tăvăli frumoasele straie prin băltoacele alea, aş săvîrşi o faptă neprietenoasă împotriva persoanei mele alicia banit pierdere în greutate şi împotriva veşmintelor regale pe care le port.

Iată de ce, Gurth, te sfătuiesc să-l chemi înapoi pe Fangs şi să-ţi laşi turma în voia soartei; au să dea peste ea niscaiva cete de oşteni, de haiduci sau de pelerini, aşa că pînă mîine dimineaţă cu siguranţă că porcii au să se prefacă în normanzi, spre marea ta bucurie şi mulţumire! Ce vrei să spui, Wamba? Nu pricep.

pierderea în greutate pentru femelele mai vechi cel mai bun mod de a pierde greutatea pentru fotbal

Sînt prea slab de minte şi prea tulburat ca să pot dezlega cimilituri de astea. Pînă-şi un zevzec ştie asta.

Dar cum se numeşte purceaua cînd e belită, hăcuită şi atîrnată de călcîie, ca un trădător? Ei bine, vorba şuncă e după părerea mea, franco-normandă get-beget, aşa încît, cînd animalul e în viaţă şi-i pus sub paza unui rob saxon, poartă numele saxon, dar ajunge normand şi se numeşte şuncă de îndată ce e adus în castel pentru ospătarea nobililor.

Ce părere ai despre asta, prietene Gurth? Uite-l bunăoară pe bătrînul nostru jude Boulean; el îşi păstrează numele saxon atîta vreme cît e dus la păşune de nişte şerbi de teapa ta, dar devine Boeuf, vasăzică un franţuz viteaz şi bătăios, de îndată ce nimereşte înaintea cinstitelor fălci menite să-l mestece.

Ivanhoe - Walter Scott

Jupan Viţelu devine la rîndu-i Monsieur de Veau în acelaşi chip: el este saxon cîtă vreme îl îngrijim noi, dar i se dă un nume normand cînd ajunge pe masa stăpînilor. Din alicia banit pierdere în greutate, tot ce spui tu e adevărat. Nu ne-a mai rămas decît aerul pe care-l tragem în piept, măcar că şi pe ăsta ni l-au lăsat, pare-se, după multe şovăieli, gîndindu-se că altminteri n-am fi în stare să mai purtăm povara ce ne-au pus-o pe umeri. Tot ce-i mai bun şi mai gras e pentru masa alicia banit pierdere în greutate fetele cele mai frumoase sînt pentru paturile lor; cei mai vrednici şi mai viteji bărbaţi sînt trimişi ca ostaşi în armatele stăpînilor străini, ca să albească cu oasele lor pămîntul unor ţări depărtate, în aşa fel încît aici să nu rămînă decît puţini aceia care ar voi sau ar fi în stare a-l apăra pe nefericitul saxon.

Domnul să-l binecuvînteze pe stăpînul nostru Cedric! S-a ridicat de unul singur, bărbăteşte, dar Reginald Front-de-Boeuf în carne şi oase o să vină curînd în ţară şi-o să vezi cu cît de puţin o să se-aleagă Cedric după atîta osteneală. Hai, hai! Aşa, aşa! Bravo, Fangs!

Acum îi ai pe toţi în faţa ta, adu-i frumuşel încoace, băiatule! Ar fi de ajuns să aduc la cunoştinţa lui Reginald Front-de-Boeuf, ori a lui Philip de Malvoisin un singur cuvinţel din cele pe care le-ai rostit împotriva normanzilor, ca să-ţi pierzi slujba de porcar şi lumea te-ar vedea legănîndu-te de creanga unuia din copacii ăştia, ca o sperietoare pentru toţi cei ce cîrtesc împotriva stăpînirii.

Nădăjduiesc că n-ai să mă vinzi după ce m-ai împins să-mi dau drumul la gură! Nici prin gînd nu-mi trece! Numai un înţelept ar fi în stare de aşa ceva. Un nebun n-ar putea chibzui atît de bine nici pe jumătate. Dar mai domol cu vorba, parcă se apropie nişte oameni, adăugă el, trăgînd cu urechea la tropotele de cai care se auziră în aceeaşi clipă.

zâmbește pierderea directă în greutate pierde in greutate rapid 15 lbs

Cum îţi mai arde a vorbi despre asemenea lucruri, cînd la o poştă de noi bîntuie o furtună cumplită, cu tunete şi trăsnete? Ian ascultă cum bubuie tunetul! Cu toate că nu se simte nici o adiere de vînt, stejarii gem şi trosnesc din ramuri de parc-ar vesti vijelia.

Ştiu că, dacă vrei, eşti în stare să fii înţelept. Crede-mă şi pe mine o dată şi hai să mergem acasă înainte să se înteţească furtuna, căci are să fie o noapte înfricoşătoare. Wamba se lăsă înduplecat de acest argument puternic şi-şi urmă prietenul.

Recommended

Gurth porni la drum după ce apucă un toiag lung şi noduros care zăcea pe iarbă alături de el. Destoinic vînător şi călăreţ, Om chipeş, bun să fie stareţ, zău! Şi-avea la cai frumoşi în grajdul său! Vuia văzduhul cînd trecea călare, Sunînd din zurgălăi la fel de tare Precum vîrtosul clopot din capela Unde era stăpîn monahu-acela. Din, această pricină, călăreţii îi ajunseră curînd din urmă.

Erau la un loc vreo zece oameni; doi d intre ei — cei care călăreau în frunte — păreau să fie slujbaşi de seamă, iar ceilalţi, suita lor. Îţi puteai alicia banit pierdere în greutate lesne seama de rangul şi firea unuia din aceste personaje.

Rasa şi gluga, făcute din cel mai scump postav din Flandra, învăluiau în falduri bogate şi mlădii un trup bine legat, ba chiar niţeluş dolofan. Chipul omului vădea tot atît de puţine semne de cumpătare pe cît arătau veşmintele sale dispreţ faţă de strălucirile lumeşti. Despre trăsăturile lui s-ar fi putut spune că erau frumoase, dacă sub bolţile sprîncenelor nu s-ar fi cuibărit acea şireată licărire epicuriană care-l vădeşte pe omul bucuros de plăceri, dar prevăzător.

De altfel, profesiunea şi rangul îl învăţaseră să fie stăpîn pe simţămintele ce se puteau citi pe faţa sa, căreia la nevoie îi putea da un aer solemn, cu toa te că expresia ei firească era aceea de jovialitate îngăduitoare faţă de toată lumea.

Preacinstitul prelat călărea în buiestru pe un catîr bine hrănit, cu tacîmul plin de podoabe şi ale cărui frîie alicia banit pierdere în greutate prevăzute cu zurgălăi de argint, după moda zilei.

Aşa cum stătea în şa, p relatul n- avea nimic din stîngăcia unui călugăr, ci, dimpotrivă, arăta graţia uşoară şi firească a unui călăreţ încercat.

Într-adevăr, părea că un atît de modest mijloc de transport cum este catîrul, oricît ar fi de bine îngrijit şi dresat pentru a merge în buiestru, spre plăcerea şi confortul călăreţului, nu era folosit de distinsul prelat decît cînd pornea la drum lung. Un frate mirean din suită ducea un armăsar spaniol unul din cele mai frumoase exemplare crescute vreodată în Andaluzia — pe care prelatul călărea în alte împrejurări; pe vremea aceea asemenea cai erau aduşi de neguţători, cu multe cheltuieli şi primejdii, pentru diferiţi bogătaşi şi dregători.

Şaua şi cioltarul acestui minunat buiestraş erau acoperite cu o pocladă lungă, care ajungea aproape pînă la pămînt şi pe care erau brodate din belşug mitre, cruci şi alte simboluri bisericeşti. Un alt frate mirean ducea un catîr de samar, încărcat pesemne cu calabalîcul stăpînului, iar alţi doi călugări cistercieni, mai mici în rang, călăreau în urmă, rîzînd şi pălăvrăgind între ei, fără să se sinchisească prea mult de ceilalţi călăreţi.

Cel care-l însoţea pe prelat eraun om de peste 40 de ani, zvelt, înalt şi vînjos, cu un trap atletic, căruia oboseala îndelungată şi necontenita mişcare păreau să-i fi răpit toate m oliciunile corpului omenesc, reducîndu-l în întregime la muşchi, oase şi nervi, care, deşi trecuseră printr-o mie de cazne, erau gata să înfrunte cum pierzi greutatea cu plexus o dată pe-atîtea.

Faţa lui era de aceea alicia banit pierdere în greutate totul descoperită, iar ceea ce se putea citi întipărit pe ea părea menit să inspire străinilor o anumită doză de respect, dacă nu chiar de teamă.

Această figură, cu trăsături aspre, puternic reliefate şi deosebit de expresive, devenise, sub înrîurirea neîntreruptă a soarelui tropical, tuciurie ca aceea a unui negru şi în starea ei obişnuită, îţi făcea impresia că moţăie după potolirea unei furtuni de patimi.

Dar la cea mai mică emoţie, vinele de pe frunte i se umflau, iar buza de sus şi mustăţile-i negre şi groase începeau să tremure, ceea ce însemna că furtuna putea să se stîrnească din nou foarte lesne.

Ochii lui negri, ageri şi pătrunzători rosteau cu fiece privire povestea unor piedici doborîte şi a unor primejdii înfruntate şi păreau să sfideze orice stavilă aflată în calea dorinţelor sale de dragul de a o înlătura printr-o hotărîtă afirmare a curajului şi voinţei. O cicatrice adîncă rămasă în urma unei lupte îi brăzda fruntea, sporind asprimea înfăţişării sale şi dînd un aer sinistru unuia dintre ochi: acesta fusese uşor atins cu prilejul aceleiaşi lupte şi deşi vederea-i era fără cusur, îi cam fugea în lături.

Îmbrăcămintea acestui om semăna cu cea a tovarăşului său: era tot o rasă lungă de călugăr, dar culoarea ei stacojie arăta că omul nu tăcea parte din nici unul din cele patru ordine monahiceşti cunoscute: Pe umărul drept al rasei era cusută o cruce din postav alb, de o formă curioasă. Rasa aceasta acoperea un lucru care, alicia banit pierdere în greutate prima vedere, părea mai degrabă nepotrivit cu întăţişarea ei şi anume un pieptar de zale, cu mîneci şi mănuşi de asemenea înzăuate, de o urzeală şi împletitură ciudate şi la fel de mlădioasă pe trap ca şi cămăşile ce se fabrică astăzi la războiul de ţesut din materiale mai puţin aspre.

Partea din faţă a coap selor lui, atît cît se putea vedea pe sub faldurile rasei, era şi ea acoperită cu zale; genunchii şi labele picioarelor erau apărate de nişte plăci subţiri de alicia banit pierdere în greutate, măiestrit îmbinate; în sfîrşit, două jambiere înzăuate îi ocroteau picioarele de la glezne pînă la genunchi, întregind armura defensivă a cavalerului. La cingătoare purta un jungher lung, cu două tăişuri, singura armă de atac pe care o avea asupra reteta slabire. Spre deosebire de tovarăşul său, nu călărea un catîr, ci o mîrţoagă, spre a-şi cruţa calul de luptă, pe care un paj îl ducea în urma lui, gătit de război, cu creştetul acoperit de o apărătoare de zale, cu o ţepuşă în mijloc.

Un alt paj ţinea lancea stăpînului său, la capătul căreia flutura o mică flamură, pe care se putea vedea o cruce asemănătoare celei brodate pe mantia lui. Pajul acesta îi ducea şi scutul; era un scut mic, triunghiular, dar îndeajuns de lat în partea de sus pentru a-i ocroti pieptul şi care se îngusta treptat, terminîndu-se într-un vîrf.

Era acoperit cu o bucată de postav roşu, care ascundea privirilor deviza gravată pe scut. Aceşti doi paji erau urmaţi de doi slujitori care, judecînd după feţele lor tuciurii, după turbanele lor albe şi după croiala orientală a straielor lor, păreau a fi băştinaşi ai unei depărtate ţări răsăritene.

Întreaga înfăţişare a acestui războinic şi a suitei sale era înfricoşătoare şi ciudată: îmbrăcămintea pajilor era scînteietoare, iar slujitorii orientali purtau la gît colane de argint; inele din acelaşi metal străluceau pe picioarele lor negre, goale de la genunchi alicia banit pierdere în greutate la glezne şi pe braţele lor dezvelite de la cot în jos.

Straiele lor, încărcate cu mătăsuri şi broderii, vădeau bogăţia şi rangul înalt al stăpînului lor, alcătuind totodată un contrast izbitor cu simplitatea războinică a propriei sale ţinute.

Erau înarmaţi cu iatagane, ale căror mînere erau bătute cu aur; de asemenea, aveau nişte hangere turceşti de o lucrătură şi mai scumpă. Caii acestor slujitori păreau la fel de străini ca şi călăreţii lor.

Erau de rasă sarazină, deci de obîrşie arăbească, iar picioarele lor delicate, chişiţele lor mici, coamele lor subţiri şi mişcările lor uşoare şi mlădii contrastau puternic cu cele ale cailor mătăhăloşi şi greoi, de rasă flamandă şi normandă, crescuţi anume pentru ca războinicii de pe vremea aceea să-i poată călări cu toată povara lor de armuri şi de zale; puşi alături de caii aceştia masivi, care erau o adevărată întruchipare a materiei, caii arăbeşti păreau nişte umbre.

Înfăţişarea bizară a acestei cete de călăreţi nu numai că aţîţă curiozitatea lui Wamba, dar o trezi şi pe aceea a tovarăşului său, mult mai puţin fluşturatic. În persoana monahului, acesta recunoscu numaidecît pe egumenul mănăstirii din Jorvaulx, vestit în întreg ţinutul ca un mare iubitor de vînătoare, de petreceri şi pe cît pretindeau gurile rele, de alte plăceri lumeşti şi mai nepotrivite cu triple ceai de fat burner recenzii monahale.

Totuşi, atît de largi erau ideile epocii în ce priveşte purtarea preoţilor — fie călugări, fie mireni — încît egumenul Aymer se bucura de o frumoasă reputaţie în împrejurimile mănăstirii sale. Firea lui jovială şi slobodă, ca şi uşurinţa cu care ierta toate păcatele mărunte ale oamenilor făcuseră din el favoritul nobililor şi al seniorilor avuţi, cu mulţi dintre care se înrudea, fiind coborîtorul unei distinse familii normande.

Femeile, mai cu seamă, nu puteau judeca prea aspru moravurile unui bărbat care era un mărturisit admirator al lor şi care cunoştea atîtea mijloace de alungare a plictisului, acest inamic ce pîndea sălile şi grădinile vechilor castele feudale. Egumenul lua alicia banit pierdere în greutate la vînători cu mai multă rîvnă decît s-ar alicia banit pierdere în greutate cuvenit şi toată lumea era de părere că avea şoimii cei mai bine dresaţi şi ogarii cei mai iuţi din partea de miazănoapte a ţinutului, împrejurare care-l recomanda cu tărie nobililor mai tineri.

Cu cei vîrstnici altul era rolul pe care trebuia să-l îndeplinească şi la nevoie, îl juca cu multă cu viinţă. Puţina lui ştiinţă cărturărească făcea totuşi impresie asupra acestor oameni neştiutori, care-l respectau ca pe un învăţat; iar purtarea şi vorba lui solemne, ca şi tonul grav pe care-l folosea ori de cîte alicia banit pierdere în greutate pomenea de autoritatea bisericii şi a clerului făceau ca în ochii lor să pară cucernicia întruchipată.

Chiar oamenii de rînd, care sînt cei mai aspri judecători ai comportării mai-marilor lor, priveau cu bunăvoinţă năstruşniciile stareţului Aymer. Era un om mărinimos, iar această virtute acoperă, după cum se ştie, o mulţime de păcate, în alt înţeles decît cel pomenit de Sfînta Scriptură, Veniturile mănăstirii, de care dispunea în bună parte, îi dădeau putinţa să-şi acopere propriile cheltuieli foarte mari, îngăduindu-i totodată să împartă milostenii ţăranilor asupriţi, cărora le uşura adeseori soarta.

Dacă stareţul Aymer era dus la vînătoare, sau dacă zăbovea prea mult la ospeţe, dacă era văzut în zorii zilei intrînd tiptil pe uşa din dos a mănăstirii, după cine ştie ce întîlnire ce-i împlinise ceasurile de întuneric, oamenii se mulţumeau să dea din umeri şi se împăcau cu abaterile lui, amintindu-şi ca acestea erau săvîrşite de mulţi dintre confraţii săi care în schimb nu aveau nici un fel de calităţi în stare să le răscumpere păcatele. Dar înfăţişarea ciudată a celui care-l însoţea şi a suitei sale îi uluise atît de tare, încît abia auziră întrebarea stareţului de Jorvaulx, anume, dacă ştiau prin împrejurimi vreun loc unde ar putea primi găzduire.